02 iulie 2014

Supă de cartofi şi ou

Supă de cartofi şi ou

Reteta de la mama mea : supa de cartofi si ou pentru bebelusi

Ingrediente :

jumătate kg. cartofi
1 ceapă mare
3 morcovi
2 dovlecei
1 ţelină
1 păstârnac
1 rădăcină de pătrunjel
5-6 ouă
fidea
sare
opţional: 1 lingura ulei de măsline extravirgin

Preparare :


Reteta de la mama mea : supa de cartofi si ou pentru bebelusi
Supă de cartofi şi ou bebe
  Într-o oală se pun curăţate şi întregi în apă rece : ceapa, ţelina, păstârnacul şi rădăcina de pătrunjel. Se adaugă morcovii şi dovleceii in bucăţele. După ce s-a înmuiat zarzavatul, se adaugă cartofii tăiaţi în cubuleţe şi fideaua şi se lasă la fiert. Într-un castron mare se bat cu furculiţa ouăle. Când supa de cartofi şi ou este gata, se adaugă sarea, se mai lasă puţin şi se opreşte focul. Se scot legumele : ţelină, păstărnac şi rădăcină de pătrunjel. Se lasă cam 15-20 de minute să se răcorească, apoi se ia cu o lingură sau un polonic din supă şi se pune în castronul cu ouă amestecându-se ca la maioneză. Se umple tot castronul având grijă să nu se taie, rezultând o zeamă mai groasă ca o smântână. Apoi se adaugă tot conţinutul în oala cu supă de cartofi şi ou.

Poftă bună !

Pont bebe : La această supă de cartofi şi ou se poate adăuga şi o lingură de ulei de măsline extravirgin când punem legumele la fiert; uleiul de măsline este o sursă bună de lipide.