Se afișează postările cu eticheta retete de salate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete de salate. Afișați toate postările

04 mai 2016

Salata Caesar

Salata Caesar

Reteta de salata Caesar cu pui, ou si parmezan ras

Ingrediente :

o salata Romana
crutoane
parmezan
3-4 oua
piept de pui dezosat si fara piele
3 linguri de ulei de masline
o lamaie
o capatana de usturoi
sare
piper

Preparare :

Reteta de salata Caesar cu pui, ou si parmezan ras
Salata Caesar
  Pieptul de pui se taie in fasii subtiri si lungi, se asezoneaza cu sare si piper si se frige pe un gratar incins pana ce se rumeneste. Dupa ce e gata se aseaza pe un servet absorbant pe o farfurie.
  Intre timp se fierb ouale tari. Se spala salata si se lasa la scurs. Se curata usturoiul si se piseaza. Se stoarce lamaia de zeama.
  Intr-un castron se aseaza frunzele de salata, deasupra crutoanele si fasiile de carne fripte. Se prepara sosul pentru salata Caesar amestecand intr-un castronel : zeama de lamaie, usturoi pisat, ulei de masline, sare si piper.
  Se toarna sosul peste salata Caesar si se decoreaza cu parmezan proaspat ras.

Poftă bună !

Pont bebe : Salata Caesar se poate prepara si din piept de curcan.

01 noiembrie 2015

Salata de boeuf

Salata de boeuf

Reteta simpla de la mama mea de salata de boeuf

Ingrediente :

1 kg morcovi
2 kg cartofi
700 gr. castraveti acrii
carne : 1 piept de pui, rasol de porc sau carne de vita (600-1.000gr.)
1 galbenus de ou crud (optional : un galbenus de ou fiert)
ulei
mustar
o lingurita zeama de lamaie
pentru ornat : masline, castraveti acrii, gogosari, felii de oua fierte, mazare fiarta, frunze de patrunjel

Preparare :

Reteta simpla de la mama mea de salata de boeuf
Salata de boeuf
  Se spala si se fierb cartofii in coaja. Se curata de coaja, se spala si se fierb separat morcovii. Intr-o alta oala se fierbe carnea. Dupa ce toate sunt toate fierte bine se lasa la racit. Se toaca fiecare in parte marunt (morcovii, cartofii, carnea si castravetii acrii - din acestia se lasa la ornal pentru final), se amesteca, se condimenteaza cu sare si 2-3 linguri de mustar.
  Se prepara maioneza. Se pune un galbenus de ou intr-un castronel de ceramica inalt si o lingurita de mustar dulce. Se mixeaza putin la prima viteza pana ce se omogenizeaza. Uleiul sa fie la indemana. Se va turna gradat pentru obtinerea unei consistente cremoase si numai dupa ce cantitatea anterioara a fost perfect incorporata. Se foloseste atata ulei cata maioneza dorim. Se drege cu o lingurita de zeama de lamaie. Maioneza pentru salata de boeuf se poate prepara si dintr-un galbenus de ou crud si un galbenus de ou fiert.

Reteta simpla de la mama mea de salata de boeuf
Salata de boeuf
  Pastram cateva linguri de maioneza iar restul se adauga in compozitie si se incorporeaza cu o spatula sau o lingura. Salata de boeuf se aseaza pe un platou sau intr-un vas de yena si se orneaza cu masline, castraveti acrii, gogosari, felii de oua fierte, mazare fiarta sau frunze de patrunjel precum si cu maioneza ramasa.

Poftă bună !

Pont bebe : Reteta de salata de boeuf este simpla de preparat si contine toate categoriile de nutrienti : glucide, proteine si lipide.