27 martie 2013

Piure de legume cu ou

Piure de legume cu ou


Piure de legume cu ou pentru bebelusi mancaciosi si sanatosi


Ingrediente :

1 gălbenuş de ou bio
legume la alegere : broccoli, fenicul, cartof alb sau dulce, conopidă, gulie, morcov, ardei gras, ceapă, etc.
2-3 fire de pătrunjel verde
un vârf de cuţit cu sare
ulei de măsline

Preparare :

  Se spală toate legumele bine, se curăţă şi se pun la fiert în apă cât să le acopere. Se adaugă şi o linguriţă cu ulei de măsline şi puţină sare; se lasă la fiert circa 40 de minute. Din piureul de legume cu ou se aruncă doar ceapa, restul de ingrediente se păstrează. Separat se fierbe oul cleios. Când toate s-au fiert se amestecă într-un blender toate cele de mai sus pentru a forma piureul de legume cu ou. Se presară pe deasupra pătrunjel verde tocat fin.

Piure de legume cu ou pentru bebelusi mancaciosi si sanatosi
Piure de legume cu ou bebe
Poftă bună !

Pont bebe : Pentru diversificarea piureului de legume cu ou pentru bebeluşi se pot adăuga şi două linguri de iaurt de casă şi/sau de brânză calcică.

14 martie 2013

Chec cu scorţişoară şi rom


Chec cu scorţişoară şi rom

Chec desert de casa cu scortisoara si rom pentru copii

Ingrediente :
4 ouă
o cană cu făină
jumătate de cană cu lapte dulce
o lingură de scorţişoară pudră
1 plic de praf de copt
2 plicuri cu zahăr vanilat
1 esenţă de rom
zahăr pudră

Preparare :
Chec desert de casa cu scortisoara si rom pentru copii
Chec cu scorţişoară şi rom bebe


Se freacă cele 4 ouă întregi cu zahărul până când se îngroaşă. Se adăugă celelalte ingrediente : laptele, scorţişoara, praful de copt, zahărul vanilat şi esenţa de rom. Se amestecă bine toate ingredientele. Se toarnă compoziţia de chec cu scorţişoară şi rom în forma unsă cu ulei şi tapetată cu făină şi se coace la foc potrivit. După ce s-a răcit, se pudrează checul cu scorţişoară şi rom cu puţin zahăr pudră şi se taie felii.

Poftă bună !
Chec desert de casa cu scortisoara si rom pentru copii
Dulcuri de casă chec bebe


Pont bebe : Checul cu scorţişoară şi rom pentru bebeluşi va creşte şi mai pufos dacă se amestecă ingredientele cu lingura de lemn şi nu la mixer.

03 martie 2013

Cartof dulce şi morcovi


Cartof dulce şi morcovi

Piure bebelici din cartof dulce şi morcovi cu verdeata

Ingrediente :


2 cartofi dulci
3 morcovi
verdeaţă proaspată
sare
ulei de masline

Preparare :

Pentru piureul de cartof dulce şi morcovi se curăţă morcovii şi cartofii de coajă, se spală bine şi se pun în apă cu puţină sare şi ulei să fiarbă. După ce au dat în câteva clocote se pun într-un vas de yena cu puţină zeamă din care au fiert şi se bagă la cuptor. Când se serveşte piureul de cartof dulce şi morcovi se presară şi verdeaţă pe deasupra tocată mărunt.

Piure bebelici din cartof dulce şi morcovi cu verdeata
Cartof dulce şi morcovi bebe
  

Poftă bună !

Pont bebe : Piureul de cartof dulce şi morcovi pentru bebeluşi poate fi combinat şi cu puţin iaurt de casă.

25 februarie 2013

Mazăre cu carne


Mazăre cu carne


Reteta de mancarica de mazare cu carne

Ingrediente :

500 gr carne de pui sau curcan
1/2 kg mazăre boabe
bulion
50 ml ulei sau 50 g unt
1 legătură de pătrunjel verde
1 legătură de mărar verde
50 gr ceapă
sare

Preparare:
Reteta de mancarica de mazare cu carne
Mazăre cu carne bebe

  Se taie carnea în bucăţele, se toacă ceapa mărunt şi se înăbuşă cu totul în ulei sau în untul topit. Se adăugă mazărea, se pune apă cât să acopere totul. Se acoperă oala de mazăre cu carne şi se lasa să fiarbă la foc mic până când este gata carnea. Se adaugă sarea şi bulionul. După 10 minute de fierbere se închide focul, se adăugă verdeţurile tocate şi se pune capacul la mazăre cu carne.

Poftă bună !

Pont bebe : La mazărea cu carne bulionul poate fi înlocuit cu 1/4 suc de roşii.

20 februarie 2013

Chec cu Nutella


Chec cu Nutella


Reteta dulce de chec cu Nutella topita si cacao

Ingrediente :

1 cană cu zahăr
1 cană cu făină
1 plic de zahăr vanilat
1 plic praf de copt
6 ouă
7 linguri de apă caldă
7 linguri de ulei
1 lingura de cacao
4-5 linguri de Nutella
câteva picături de esenţă de rom

Preparare :

  Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Albuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr se bat până ce se dizolvă zahărul. Gălbenuşurile, restul de zahăr, pliculeţul de zahăr vanilat, uleiul şi apă caldă se mixează până ce ajung la consistenţa unei smântâni. Se adaugă câteva picături de esenţă de rom şi pliculeţul de praf de copt. Se încorporează faina în ploaie şi lingura de cacao. Se amestecă cele 4-5 linguri de Nutella topită în toate ingredientele amestecate la un loc.
Reteta dulce de chec cu Nutella topita si cacao
Chec cu Nutella bebe

  Compoziţia astfel obţinută de chec cu Nutella se toarnă în tăvi unse cu puţin ulei şi tapetate cu făină. Se coace checul cu Nutella la foc mediu timp de 45-60 de minute.

Poftă bună !

Pont bebe : Tăvile de chec cu Nutella pentru bebeluşi pot fi tapetate şi cu hârtie de copt în loc de ulei şi faină.