23 decembrie 2013

Aperitive ricotta şi mentă

Aperitive ricotta şi mentă

Aperitive rapide si simple de Craciun cu branza ricotta si menta

Ingrediente :

500 grame brânză ricotta (o cutie)
2 sau 3 dovlecei
pâine ciabatta sau baghete
ulei de măsline
sare
mentă proaspătă
opţional: câteva roşii Cherry

Aperitive rapide si simple de Craciun cu branza ricotta si menta
Aperitive ricotta şi mentă

Preparare :

 Într-un bol se amestecă bine brânza ricotta împreună cu mentă tocată mărunt până devine cremoasă. Asezonează cu sare după gust şi se amestecă bine. Se încinge tigaia grill, se taie pâinea felii, se stropeşte cu ulei de măsline şi se presară puţină sare apoi se pune pe grătar până se rumeneşte pe ambele părţi. Se taie cotoarele dovleceilor (nu se curăţa de coajă), se stropesc cu ulei de măsline şi se pun şi aceştia pe grătar. Pe grătar se pot adăuga şi câteva roşii Cherry. Aperitivele cu ricotta şi mentă se prepară astfel : se unge fiecare felie de pâine cu brânză ricotta cu mentă peste care se pun 2 feliuţe de dovlecel. Aperitivele cu ricotta şi mentă se servesc calde.

Aperitive rapide si simple de Craciun cu branza ricotta si menta
Aperitive ricotta şi mentă


Pont bebe : Aperitivele cu ricotta şi mentă se servesc simple ca atare şi merg perfect lângă o cană de vin fiert de Crăciun.

03 decembrie 2013

Piure de curcan şi morcovi

Piure de curcan şi morcovi

Piure de curcan si morcovi cu iaurt de casa pentru bebelusi

Ingrediente :

piept de curcan
1 cartof dulce
3 morcovi
iaurt de casă
sare marină
opţional : brânzică calcică de casă

Preparare :


Piure de curcan si morcovi cu iaurt de casa pentru bebelusi
Piure de curcan şi morcovi bebe
  Se pune pieptul de curcan la fiert, se curăţă spuma până este limpede apa şi se adaugă cartoful dulce şi 3 morcovi tăiaţi în bucăţele. Se lasă la fiert piureul de curcan şi morcovi. Când sunt fierte se adaugă puţină sare marină şi se amestecă bine. Se scurge apa complet şi se pune iaurt de casă. Se adaugă totul în blender şi se mixează piureul de curcan şi morcovi.

Pont bebe : Se poate adăuga în reţeta de piure de curcan şi morcovi pentru bebeluşi şi puţină brânzică calcică de casă.

14 noiembrie 2013

Chec cu stafide şi cacao

Chec cu stafide şi cacao

Chec dulce cu stafide si cacao pentru bebelusi si copii

Ingrediente :

6 ouă
1 cana zahăr
1 cana faina
7 linguri de apă caldă
7 linguri de ulei
1 plic praf de copt
1 sticluţa esenţa de rom
1 lingura de cacao
50 g stafide
2 foi de hârtie pentru copt

Preparare :

Chec dulce cu stafide si cacao pentru bebelusi si copii
Desert dulce chec stafide şi cacao
  Pentru checul cu cacao şi stafide se separă albuşurile de gălbenuşuri şi se pun în două vase de aprox 1,5 litri. Albuşurile cu jumătate din cantitateq de zahăr se bat până se dizolvă zahărul. Gălbenuşurile, restul de zahăr, uleiul şi apq caldă se bat până îşi dublează volumul şi au consistenţa unei smântâni. Apoi se amestecă cele două compoziţii şi se încorporează faina în ploaie. Se amestecă uşor şi se adăugă praful de copt şi esenţa de rom. Se tapetează tăvile cu hârtie pentru copt. Se pun deoparte câteva linguri din compoziţie care se amestecă cu lingura de cacao. Se toarnă compozita de chec în tavă, pe deasupra se toarnă pe lung cea din cacao şi se pun stafidele. Checul cu stafide şi cacao se coace în cuptorul bine încins, timp de 30-40 min la foc mediu.

Poftă bună !

Pont bebe : Checul cu cacao şi stafide pentru bebeluşi, copii şi părinţi se poate păstra proaspăt şi pufos timp de câteva zile în folie de plastic sau de aluminiu.

29 octombrie 2013

Penne cu şuncă şi măsline

Penne cu şuncă şi măsline

Paste penne cu sunca de Praga si masline : felul 2 copii

Ingrediente :

250 grame penne colorate
2 linguri de ulei de măsline
şuncă de Praga
măsline fără sâmburi rondele
caşcaval
parmezan
o cănuţă cu lapte rece
sare marină

Preparare :

Paste penne cu sunca de Praga si masline : felul 2 copii
Penne cu şuncă şi măsline bebe
  Pentru reţeta de penne cu şuncă şi măsline pun pastele la fiert în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi cu o lingură de ulei de măsline. Separat într-un wok se încălzeşte cealaltă lingura de ulei de măsline peste care se adaugă şunca de Praga tăiată cubuleţe şi măslinele rondele. Pastele se scurg de apă într-o sită şi se adaugă şi ele în wok. Peste pennele cu şuncă şi măsline se rade caşcaval şi se toarnă ceşcuţa cu lapte rece. Se amestecă până la omogenizare.

Poftă bună !

Pont bebe : Reţeta de penne cu şuncă şi măsline pentru bebelusi şi copii se serveşte cu parmezan ras deasupra.

19 octombrie 2013

Piure broccoli şi vită la abur

Piure broccoli şi vită la abur

Papa bun pentru bebelusi : piure de broccoli si vita la abur

Ingrediente :

3 bucheţele de broccoli
1 fir de ceapă verde
2 bucăţele de carne de vită
1 dovlecel
1 morcov
2 feliuţe de ardei gras roşu

Preparare :

Papa bun pentru bebelusi : piure de broccoli si vita la abur
Piure broccoli şi vită la abur bebe

Se îndepărtează cotorul şi se rupe în buchetele mai mari broccoli. Se curăţă şi se taie dovlecelul, morcovul şi ardeiul gras roşu. Ceapa verde se curăţă dar se lasă întreagă. Carnea de vită să fie decongelată. Se pregăteşte aparatul de gătit pentru prepararea piureului de broccoli şi vită la abur. Se pun toate ingredientele în coşul aferent. Se fierb toate până se frăgezesc conform programului. Se pasează toate la blender. Dacă se doreşte se poate adăuga şi un vârf de cuţit cu sare marină în piureul de broccoli şi vită la abur.

Papa bun pentru bebelusi : piure de broccoli si vita la abur
Piure broccoli şi vită la abur

Poftă bună !

Pont bebe : Dacă bebeluşul are peste 10 luni se poate adăuga în piureul de broccoli şi vită la abur puţin unt de la ţărani nu din comerţ sau chiar o lingură cu smântână.